Glamur de Vest (cu iz publicitar)

Poate scriu asta, că sunt obosit și nu am fost acasă de foarte multă vreme, poate că am în mijlocul camerei în care o închiriez în împuțitul (sorry, Dorine) ăsta de Chișinău o groapă de toată fumusețea, poate că m-a dezamăgit caracterul „oportunist” al actualului job, sau poate chiar mă seacă bășinile deziderative ale celor din Ungheni, căci anume percepțiile supraestimate ale propriei valori ale majorității din Capitala de Vest m-au făcut să concep acest căcat de idee.

Bun, să prespunem că Ungheniul e un oraș care nu oferă prea mari oportunități de petrecere a timpului liber pentru tineri, în afară de:

1. să te înțăpenești la Magadan sau la ЯR de să te doară capul câtevasprezece zile după asta (sory, Ivan Ivanovici);
2. să ieși la frigărui în jegosul ăla de parc francez (sorry, Sașuca) și să te înțăpenești, de să te doară capul câtevasprezece zile după asta;
3. să ieși la un film vechi de 1 an la căcatul ăla de cinematograf (sorry, Ungheni), ca apoi să te înțăpenești, de să te doară capul câtevasprezece zile după asta;
4. să ... cam atât (trist, dar adevărat)

Bun, din Paște în Paște mai vine câte o formație de Jazz (sorry, militarilor (autoritățile știe de ce)), sau (trăscă calendarul), o dată pe an e hramul localității și atunci, din mila (și bugetul) Primăriei, în afară de multă bere și nesimțire, mai are lumea noroc (?) de glumele ofilite ale unui „umorist” sau de hostropățul funerar al taraful „Octogenarul vesel” din Novaia Adînca (spre deliciul vaginal al bunicii mele). N-am uitat nimic? parcă nu... A! mai e marijuana, dar asta e alt subiect (pasibil urmăririi penale), deci... pâh!... pardon, șșșșșș! A, da! Și Pavel Turcu, dar asta mai nou (și pentru rating-ul blogului doar, să fie sănătos el și trompeta lui... și tătî echipa sa de PR... și familiile lor. Trăiască bloggerii din Moldova!.. Uuuf! M-am atmazuit).

Acum nu voi transforma acest subiect într-o serie de împunsături cu dejtiu spre cine ar fi de vină (oricum e greu de definit, în plus nu-mi ajung degete (sorry, Natura)).

De când am descoperit laba (deci, de la pubertate încoace) m-au mâncat în cur diverse porniri sociale. Mă futea un spirit civic care încercam să-l canalizez în diverse zone de interes ale tinerilor: comunicare, distracție, știință (scuze, tinerilor), viața politică (scuze, tinerilor), cultură (scuze, tinerilor)... pula mea, căcaturi din astea.

Am să încep cu „nu prea mi-au reușit”, căci cu asta mi-ar sări în cap orice unghenean care citește acest material, sau orice ong-ist (îmi plac „iștii”) care în loc de înjurături folosește termenii „fundraising”, „dezvoltare participativă”, „grup de iniţiativă”. Apropo, ați văzut câți muiști civici din ăștia sunt în Ungheni? (dar asta e altă istorie, fute-i-aș participativ). Spuneam, poate „nu prea mi-au reușit”. După toate tentativele astea, eșuate într-un final apocaliptic, mai că nu am belit-o complexual și am pus cruce pe orice inițiative, căci e și logic să crezi după toate astea că ce faci - faci prost, dar... am venit în căăcatul ăsta de Chișinău (și aici nu mă refer la miros, sorry chișinăuenilor... porniți de la principiul „mă bucur că sunt chișinăuean, dar urăsc că m-am născut și locuiesc în chișinău”). E o chestia și comparația asta... Am văzut chestii similare, făcute (și aici includ tot setul de acțiuni ce țin de o inițiativă, de la idee, până la promovarea acesteia) mult mai prost decât cele care le făceam eu acasă. Dar uite că aceste chestii, bine -  chestiuțe, lucrau. Lumea particpa. Da-da, era acel gen de dezvoltare pparticipativă de care lăbarii civici din Ungheni vorbesc doar sau bifează agitați în regiistre (Centrul „Făclia” din start îmi va sări în cap și sper din tot sufletul să o facă, să pot să-i muiesc cum se cu vine).

Aici mi-a picat fisa (fața, și mi s-a ofilit pula)... S-au obișnuit glamurul pubertar din Ungheni să i se dea totul de-a gata. Indiferent de idee, indiferent de inițiativă. În cel mai bun caz totul se rezumă la „Ei, dacă zîși că trebu...”.

Păi uite cum pula mea stă treaba. Acum nu că am venit io, Mesia pulii mele, să vă arăt unde stă căcatul de-l mîncați. Dar atâât timp cât o să vă preocupe hăinuțele alea faine de le îmbrăcați joi și duminică când ieșiți la piață (să vă vadă lumea) sau culoarea chiloțeilor de-o să-i fluturați la bara discotecii, nu cred să se schimbe multe. Asta dacă se vrea să se schimbe ceva.

Da, da.. Fanii unui director de ziar pot să masturbeze de plăcere, căci au ocazia să spună „Da bre, și tu bei ca jita și ești frate cu bovinele și dormi prin bar, sau faci pipi la semaforul din centrul orașului, sau te rătăcești ziua țapăn prin oraș, sau cazi prin gropi de țapăn ce ești, sau... (lista poate continua, căcni numai eu știu cât de țapăn pot fi, și cât de prost sunt când sunt țapăn)”. Ideea e că între pauzele din beție mai făceam și eu un câte un lucru care îi permitea oricărui șef (șefuleț, șefuț) să se salute cu mine și să apeleze de fiecare dată când trebuia să lucrezi cu capul (nu cu curu, pizda sau mîinile). Nu că mă laud, de fapt da, e PR. Și nu că instig la băut, dar beți și voi în pula mea, dar fiți utili locului în care vă căcați, căci oricumj altceva acolo nu faceți.

Mda... am început încrezut că voi spune exact ce am vrut să spun, și în finmal am ajuns să mă dezvinovățesc pentru că beau. În fine, consideră că ai pierdut 2 minute citind mesajul ăsta, sau că ai prins ideea și poate o să te uiți altfel la fundul paharului ăla de votcă data viitoare, când o să faci nimic cu amicii în oraș.

Week-end plăcut.